Dumnezeule puternic,
Proslăvit cu osanale,
Multe, mari și minunate-s
Toate lucrurile Tale!

Despre Slava Ta ne spune
Ceru-n seri cu lună nouă,
Dimineaţa răsăritul
Oglindit în stropi de rouă.

În tăcerea-adânc-a nopții,
Al privighetorii tril,
Ziua în amiaza mare,
Râsul vesel de copil.

Te rugăm să faci lumină
Peste tot ce e ascuns,
Dând răspuns la întrebarea
Care n-a primit răspuns.

Cum Te-nvăluiești în soare
Şi în raze de lumină,
Uneori în mii de stele,
Altădată-n lună plină?

Cum se poate să Te-mbrace
Mica şi plăpânda floare,
Când pe Tine nu Te-ncape
Cer, ocean, pământ şi mare?

Cum Te-ascunzi în codrul falnic
Și în mugurul pitic,
Tot atunci atât de mare,
Tot atunci atât de mic?

Te-am căutat în clipe grele
Printre slăvile senine,
Te-am strigat peste adâncuri,
Și Tu mi-ai răspuns din mine!

Am privit spre-a Tale corturi,
Peste munţi de-azur, dincolo,
Şi mă mir cum poți deodată
Să fii şi aici și-acolo!

Cum rămâi în veci Același,
Mintea-mi nu pricepe! Cum?
Tu nu ai nici ieri, nici mâine,
Ci un veşnic azi, şi-acum?

Toate laudele mele
Le-am legat într-un mănunchi,
Ca să Ți le-aduc ʼnainte,
Proşternându-mă-n genunchi...

Iar cu inima-ndreptată
Spre cereștile-Ţi altare,
Te slăvesc și zi și noapte,
Tată Sfânt și Bun și Mare.